Check-in la terminalul Viena City

Fiind amplasat în centrul Vienei, terminalul Viena City reprezintă un excelent punct de acces în întregul oraș. Cu City Airport Train puteți ajunge în doar 16 minute la aeroportul din Viena sau înapoi in oraș.

Check-in la terminalul City Airport Train

În cazul în care dețin un bilet de tren City Airport Train (CAT), pasagerii Austrian Airlines pot efectua check-in-ul direct la ghișeele noastre de la terminalul Viena City. Mai mult, pot preda bagajele înainte de a se îmbarca în trenul CAT către aeroport.

Programul de lucru al serviciului de check-in Austrian Airlines Wien Mitte:  05:00 - 21:00.

Aflați mai multe despre modul în care puteți achiziționa biletul CAT la bordul aeronavelor Austrian Airlines.

Serviciul de check-in cu o zi înainte, de la Terminalul CAT

Uneori doriți să rezolvați totul cu o zi înainte! Serviciul de check-in cu o zi înainte, de la terminalul Viena City, face posibil acest lucru.

Prin intermediul acestui serviciu, puteți efectua formalitățile de check-in și preda bagajele, cu 24 de ore înainte de plecare.
Bagajele de dimensiuni mari (de exemplu, biciclete, echipamente sportive etc.) trebuie transportate la aeroport și predate la ghișeul pentru bagaje voluminoase de la Terminalul 3.

Ghișeul pentru emiteri bilete, la terminalul CAT

Trebuie să vă schimbați planurile de călătorie într-un interval foarte scurt de timp?

Ghișeul Austrian Airlines pentru emiteri bilete, de la terminalul Viena City vă oferă posibilitatea să modificați rezervarea, să adăugați un serviciu opțional pentru zborul dumneavoastră sau să cumpărați un nou bilet.

Programul de lucru al ghișeului de bilete Austrian Airlines de la terminalul Viena City:
Luni - Sâmbătă 08:30 - 14:00 și 15:00  - 20:00.