Check-in la aeroport

Aeroportul Internațional Viena

Aparat de check-in automat

Evitați perioadele inutile de așteptare, utilizați aparatele noastre de check-in automat și tipăriți-vă cartea de îmbarcare. Aveți nevoie doar de numărul de referință pentru îmbarcare format din 6 caractere sau de orice formă de identificare (de exemplu, cardul de credit/debit sau pașaportul). Aparatele oferă flexibilitate în ceea ce privește modificarea rezervării și listele de așteptare. Puteți selecta locuri adiacente pentru până la 3 pasageri care călătoresc împreună.

Călătoriți doar cu bagajul de mână

După ce ați primit cartea de îmbarcare de la aparatul de check-in automat puteți merge direct la controlul de securitate.

Călătoriți cu bagaje

După ce ați obținut cartea de îmbarcare de la aparat puteți să predați pur și simplu bagajul la ghișeele noastre pentru predarea bagajelor .

Este posibil să trebuiască să efectuați check-in-ul la ghișeul de check-in în cazul în care:

  • călătoriți în cadrul unui grup mai mare de 9 persoane
  • copilul dumneavoastră călătorește singur

Ghișeu de check-in

O zonă de check-in semnalizată corespunzător va asigura un proces de check-in rapid și confortabil pentru pasagerii noștri de la clasa Business. Pasagerii noștri de la clasa Economy pot utiliza ghișeele de predare a bagajelor special alocate după preluarea cărții de îmbarcare de la aparatele de check-in automat. În oricare dintre cazuri, personalul nostru din aeroport vă va ajuta cu plăcere.

Vă recomandăm să utilizați web check-in-ul Austrian Airlines pentru a economisi timp valoros la aeroport. Vă rugăm să respectați termenele limită pentru check-in.

Aparate pentru înregistrarea bagajelor

Un nou serviciu vă va oferi posibilitatea de a înregistra bagajele, automat. Acest lucru va fi posibil prin punerea în funcțiune a 16 aparate de înregistrare a bagajelor. Acestea vor fi disponibile, în plus față de ghișeele tradiționale de check-in.

Acest serviciu este destinat prevenirii cozilor și duratelor mari de așteptare din fața ghișeelor de check-in. Alte aeroporturi mari – cum ar fi cel din München, – utilizează deja acest serviciu cu mare succes.

Îndată ce noul serviciu va fi disponibil, vă vom oferi următoarele opțiuni de check-in la aeroportul Viena:

  • 1 ghișeu exclusiv pentru pasagerii HON și pentru pasagerii clasei First, Lufthansa și SWISS 
  • 8 ghișee pentru clasa Business sau Star Gold
  • 52 de aparate de check-in automat
  • 16 aparate pentru înregistrarea bagajelor
  • 16 ghișee tradiționale pentru predarea bagajelor
  • 2 ghișee pentru înregistrarea bagajelor mari

Zonă de check-in prioritar

Cei mai fideli pasageri ai noștri – membrii HON Circle și cei cu statut de Senator – vor beneficia de o zonă de check-in exclusivistă la Aeroportul Viena. Această zonă este disponibilă, de asemenea, pentru toți pasagerii care dețin un card Gold Star Alliance.

Toți pasagerii cu mobilitate redusă pot utiliza biroul nostru de Asistență specială pentru check-in.

Check-in în timpul nopții la Aeroportul Viena

Check-in-ul în timpul nopții vă oferă posibilitatea de a preda bagajul de cală în ziua precedentă.

Programul de predare a bagajelor la Aeroportul Internaţional Viena este 14:00, 16:00 și 20:00 - 22:00

Aeroporturi regionale în Austria

Începând cu luna iunie 2014 personalul nostru de la ghișeele de check-in are responsabilități suplimentare, acesta fiind principalul dumneavoastră punct de contact pentru orice fel situație.

Pe lângă serviciul uzual de check-in, serviciile suplimentare (precum transportul de echipament sportiv și bagajele suplimentare) pot fi achitate cu cardul de credit direct la ghișeul de check-in.

Acest concept de ghișeu unic economisește timp și efort, iar dumneavoastră puteți ajunge mai repede la zborul dumneavoastră.

Check-in in timpul nopții

Check-in-ul în timpul nopții vă oferă posibilitatea de a preda bagajul de cală în ziua precedentă.

Program de predare a bagajelor

Aeroport Zile Program de lucru Observații
Graz zilnic 19:00 – 21.00.
Linz zilnic 20:00 - 22:00 exclusiv pentru zborurile myAustrian Holidays
Klagenfurt Duminică-Vineri 19:00 - 20:30
Salzburg zilnic 19:30 – 21.00.
Innsbruck zilnic 05:00 - 10:00
13:00 - 18:00
Aprilie - Octombrie
exclusiv pentru zborurile programate
Innsbruck Luni-Joi 05:00 - 10:00
13:00 - 18:00
Octombrie - Martie
exclusiv pentru zborurile programate
Innsbruck Vineri-Duminică 15:00 - 17:00 Aprilie - Octombrie
exclusiv pentru zborurile myAustrian Holidays

Ghișeu de bilete pe aeroporturile regionale din Austria

Începând din iunie 2014, personalul nostru de la Austrian Service Centre se va ocupa de clienții care doresc să cumpere bilete sau să își modifice ori anuleze rezervările direct la aeroport.

Puteți contacta centrul de servicii la numărul de telefon +43 5 1766 1000 de luni până duminică între orele 08:00 - 20.00.

În plus, clienții noștri îi pot contacta direct și gratuit pe experții noștri folosind noile telefoane roșii Austrian de la punctele Service Point - noile zone de servicii telefonice amenajate în aeroporturi.